Wednesday, December 09, 2009

Religious Art: my mosaics from 2008/2009




excerpt din Lisandru Neamtu,O îndeletnicire “istorică”,
Revista Contrapunct nr.1, ianuarie – februarie 2001, p.34
Note la o gramatică a formelor IV –


Sentimentele au existat dintotdeauna împreună cu purtătorii lor, care şi le-au dorit fixate, neuitate. Umanitatea şi-a găsit expresia specifică în fiecare din epocile şi culturile sale. De la egiptenii ce şi-au fixat cu orgoliu în nemurire efigiile, până la cultura Indiei unde este suficientă aroma unei miresme sau efemerul unui gest de amintire colorat de petale înmiresmate, se străbate un parcurs în care fiecare cultură îşi propune propriile “exerciţii”. Producţiile artistice şi cele metafizice sunt în fapt suportul secvenţelor de sentimente trăite odinioară.

...Mă plimbam pe un drum de ţară, în dogoarea uneia dintre veri, pe un drum prăfuit, ars de căldură, apăsat de trecerile împovărate şi strivit de neploaia îndelungată. Rotunjimile cenuşii de piatră de râu ce răsăreau din ţărână la înălţimi diferite mi-au amintit că de fapt acestea -neînsemnate pietre- există după alte legi ale duratei decât noi...

Între tehnicile artistice MOZAICUL –tehnica musivă- împrumută ceva din starea de veghe a regnului mineral. Omul şi-a închipuit de nenumărate ori nemurirea propriilor sentimente prin intermediul acestei forme artistice. S-au oglindit în ea portrete de întemeietori, de zeităţi, de sfinţi şi ctitori, s-au povestit în ea scene ale plăcerii şi ale miturilor sau luptelor, s-au fixat în ea familii imperiale şi s-au întrupat cu ea imaginile interioare ale credinţelor (Islamul ornamentaţiei geometrice sau Creştinismul transfigurărilor bizantine). Termenul de μουσα apare în secolul al III-lea după Christos. În literatura latină musa este întrebuinţat de Sfântul Augustin ca musivum, de medievalii latini ca musaicus (nume păstrat până în secolul al XVIII-lea) după care se ajunge la forma de mosaico – mozaicul de azi. Tot antichităţii îi aparţin în planul ideilor ordonările elementelor naturii, numărătoarea lor (până la Arché-ul indivizibil), geometriile planurilor unei realităţi ce începe să capete treptat încărcătură raţională şi simbolică. Numerele încetează să mai circumscrie exclusiv realităţi, să fie numai măsuri ale acestora, ele se constituie acum în relaţii de ordine ale grupurilor şi algebra se alătură aritmeticii. Diophant – celebrul matematician al antichităţii târzii – şi algebra sa este asemuit în registrul artistic cu nu mai puţin celebrele mozaicuri de la Ravenna unde, figurile reprezentate încetează să mai fie simple portrete, devenind prin stilizare semne de relaţie ale viziunii bizantine. Elementele, celulele mozaicului sunt aşa numitele tesserae (tesere, pietre). Aranjarea lor într-un cadru determinat de un desen, realizarea unor structuri armonice şi armonizate de artist sunt în fapt ceea ce se cheamă transpunere. Artistul (proiectant, tehnician, meşteşugar, maestru, prim spectator al operei sale) se află într-o ipostază grav-ludică de asumare a unor fragmente colorate în a crea elemente de realitate artistică, mediu al viziunii sale estetice. Imaginea se construieşte piatră cu piatră (ca în alte domenii literă cu literă, gând cu gând, sunet cu sunet, pixel cu pixel). Pietrele mozaicului devin secunde încremenite. Ele sclipesc diferit, au unghiuri diferite în lumina ce le scaldă. Prin adăugare şi construcţie succesivă, ochiul urmăreşte proiectul intern estetic. Astfel valoarea –ţesătura structurilor – este universal valabilă oricărei întreprinderi omeneşti şi în infinitul haos al Cosmosului omul înceracă ordinea armonică a sufletului său.
Arta mozaicului devine azi, pentru omul contemporan o formă de cunoaştere. Părăsind statutul de formă unică de expresie vizuală pe care la un moment l-a avut, se situează acum la limita cercetării istorice, arheologice, de tipologie a imaginii, de curioziate şi lecţie universitară privind tehnicile tradiţionale de transpunere.
Podoabele în mozaic ale lăcaşelor de cult au şansa de a deveni, peste secole, martorele unor vremi unde tradiţia apare cu atât mai pregnantă cu cât viteza de dezvoltare a omenirii devine mai alertă.
Cu o condiţie însă: CALITATEA

Friday, November 27, 2009

Theoretical Workshop THE BODY





Corpul – peisaj spiritual perspective antropologice


Lect. univ. dr. Lisandru Neamtu

Una din ramurile cercetarii in domeniul stiintei antropologice este aceea a antropologiei culturale si sociale care studiaza esenta omului a carui diferenta specifica este cultura, cealalta arie fiind antropologia fizica ce intreprinde o cercetare dintr-un punct de vedere bio-morfologic al omului.
De la omenire ca intreg, de la maxima extensiune a unitatii umane, la culturi, grupuri etnice, comunitati reprezentative si pana la individ ca entitate creatoare, purtatoare a culturii, se parcurge traseul de la ansamblu spre entitatea elementara. Generalul si particularul se potenteaza reciproc intr-o permanenta dinamica. In incercarile de cuprindere, prin concentrarea de la un ansamblu vast spre un microcosmos, distantele devin culoarele pe care cercetatorul isi poate gasi raspunsurile.
Vom incerca pe parcursul prezentarii sa dam cateva sugestii prin argumentul imaginii acelui om contemporan si european pe care l-as numi homo fragmentarium : am numit omul postmodern. Acesta este omul trarii secventiale si fragmentate intr-o societate – la randul ei secventiala si fragmentata. Putem trai in ziua de azi avand la indemana mijloacele de a accesa instantaneu imensa diversitate culturala a omenirii. Fragmente din oglinda lumii sunt imprastiate peste tot in jurul nostru si suntem intr-un continuu efort de a reface lumi mai mici. Domeniul antropologiei culturale pune la indemana un instrument de lucru fundamental si anume conceptul de relativism cultural.
Ceea ce este urat pentru un european este poate frumos pentru un eschimos, agreabil pentru un asiat si suprem pentru un african. Acest relativism este o expresie a diversitatii noastre. Trebuie sa ne apropiem in studiul omului cu respect si superioara intelegere pentru setul de valori al lui ALTER.
Criteriile de judecata ale fiecaruia par sa fie construite in functie de intelegerea structurilor pe care le putem numi coduri. Codurile sunt dobandite prin educatie, intuitie sau simpla apartenenta la un anumit sistem cultural. Fiecare individ se naste intr-o cultura care ii preexista si va prelua de la aceasta coduri si structuri ale identitatii sale.
Putem sa ne reevaluam pe noi, ca indivizi ai unei culturi europene, intr-o perspectiva ce are ca paradigma alte valori decat cele europene ? Cu alte cuvinte am accepta sa intelegem macar de ce corpul devine in alte culturi subiect si obiect morfologic ? Putem exersa un DINCOLO de barierele religioase, estetice, lingvistice, sociale sau de alta natura de care culturile sunt despartite?
Astfel de practici demonstreaza apartenenta la o anumita cultura dar si o predispozitie fireasca, a unui grup, pentru exprimarea identitatii sale. Predispozitiile explica si raportarile diferite ale indivizilor, din grupuri diferite, pentru practici sau manifestari care in mod conventional au aceeasi valoare, dar care de fapt sunt apreciate din ratiuni foarte diverse: pentru valoarea lor simbolica, pentru functia magica, soteriologica, apotropaica, pentru estetismul inglobat in formele de expresie sau pentru includerea actantului intr-un anume raport social.
Inventia de noi raporturi intre formele libere, de-sine-statatoare, aflate deasupra naturii prin interventie umana, folosirea lor in impodobirea corpului, devine adesea un model difuzare a unor determinante stilistice locale.
Inceputul se face prin raporturile de asemanare a unor forme date de natura cu ceva exisent in mintea individului. Astfel, este consumata prima faza din existenta categoriilor mentale, pe scurt din actul intelectual. Similitudinile si generalizarile fac parte din natura umana
Recunoasterea unor structuri ale concretului, a unor ritmuri specifice fac parte din amintita varietate a formelor de manifestare a umanului. Cu cat aprecierea formelor de manifestare estetica a unei alte culturi este mai profunda – prin cunoasterea structurilor sale – cu atat intoarcerea la propria cultura devine mai spectaculoasa. Criteriile prin care judecam alteritatea sunt valabile si in judecata proprie si activeaza trairi estetice nebanuite.
Pentru primitiv era importanta circumscrierea realitatii sale, aflarea limitelor vietii sale imediate. Semnul grafic desemna o cantitate, era incarcat de o valoare afectiva. Omul preistoric isi va pune amprenta asupra lucrurilor din jurul sau in acelasi mod in care copilul isi marcheaza obiectele pe care le are la indemana. Urmele degetelor imprimate in lutul moale sau in pamanturile rosii, trecerea liniilor paralele peste suprafetele peretilor locuintei sau a imbracamintei proprii, bucuria de a « insemna », de a marca spre apropriere lucrurile la indemana. Corpul este unul dintre acestea.
Creatia la nivelul impodobirii corpului, trebuie privita prin intermediul registrului senzorial propus in insasi substanta ei, neputand fi cercetata cu mijloace inadecvate intentiei creatorului sau. Cu alte cuvinte aceasta nu trebuie izolata, rupta de contextul ei si nici de contextele conexe ce ii marcheaza intr-un fel sau altul functia. Nu se poate aborda o opera vizuala in sens strict sociologic, strict psihanalitic, strict estetic etc, pentru o decodare exhaustiva. De fapt s-ar petrece o supracodificare pe care autorul respectivei creatii nu o poate intelege.
Diferentierea caracterelor etnopsihice se defineste sub forma unor constelatii. Interpretarea lor se face, in linii mari pornind de la structura de personalitate cea mai frecventa statistic, de la ansamblul de caracteristici comune, de la tipurile sociale si nu in ultimul rand de la idealul cultural de personalitate pe care tinde sa-l realizeze o colectivitate.
Un punct de vedere sociologic plaseaza individul si formarea sa in cadrul raporturilor de socializare organismul uman trebuie mai intai “inghitit” si format de catre societate in acord cu regulile si optiunile sale. Efectul poate fi diferit: asimilare ori respingere, integrare sau inadaptare.
Reprezentarile corpului uman sunt ansambluri de informatii complexe, unde alaturi de expresia intr-una din infinitele ipostaze ale omului, exista si mediul formal in care actantii se desfasoara: casa, curtea, satul, strada, etc. Acest fapt intregeste omul si aparitia sa, iar cercetarea devine posibila datorita relationarii noastre empatice la astfel de contexte.
Vom fi mereu pregatiti de exemplu, sa vedem intre elementele sterse de timp ale marilor ambitii sociale ale unui personaj si elementele etnografice determinante ale ariei culturale de apartenenta. Toate entitatile ce intra in componenta unui tablou reprezentational, pot fi interpretate in sensul obtinerii unui profil psihologic.
Simultan, imaginea propune privitorului un ansamblu constituit din elemente sugestive definitoriu unui habitus cultural. Participarea empatica la acest dat devine astfel o provocare inaintea cercetatorului.
In instrumentarul aflat la dispozitia omului se afla colectii de structuri si reguli, restrictii, interdictii, tabu-uri si paradigme de care acesta va tine cont si care sunt de fapt masura insertiei sale in societatea careia ii apartine. Retina va fi astfel "ocupata" cu ansambluri de coduri implicite, prin care in modelarea tensiunilor discrete ale materiei, se recompun lumi noi.
Toate formele de impodobire a trupului, de la vopsire la tatuare, scarificare si body art pana la aparatul vestimentar elaborat sunt stimuli optici dar mai ales simbolici. Intre functiile indeplinite de interventia asupra corpului intra si aceea a rezolvarii scenografiei simbolice a existentei umane consumate in cursul ritualurilor cu semnificatii sociale si culturale.
Corpul uman si geneza transformarii sale voite se afla undeva intr-un sir de interactiuni specifice, caracterizate prin nevoia de a exprima intr-un limbaj, valori la indemana comitentului.
Obiectele plastice reprezentand figura umana au insusiri tainice. Invelisul lor epidermic, texturile lor exterioare ascund sau dezvaluie reverberatiile anumitor energii « inregistrate » in chiar momentul facerii lor. La acest aspect au fost foarte sensibili artistii europeni de avangarda ai secolului al XX-lea care, fiind marcati profund de spiritul pe care astfel de obiecte il reverberau au colectionat cu frenezie sculpturi si forme « curioase » venite din alte civilizatii.
Studiile psihanalitice pun in evidenta aspecte care, sunt elemente constitutive ale creatiei in genere si ale reprezentarii corpului uman in particular. Impulsurile, intuitiile, formele primare necontrolate, navalnice, influenteaza nebanuit de mult formulele expresiei corporale. Substanta lor este atat de profunda incat asemenea unor esente, pot aparea desemnand aceleasi substraturi la indivizi diferiti, in situatii culturale diferite. Aceste forte ale instinctului sunt de fapt ceea ce Jung numea continuturi arhetipale.
Prin mijlocirea simbolului individul isi poate „controla” ceea ce este de necontrolat. Ilustrarea prin imagini a valorii intruchipate in simboluri are darul de a micsora distanta catre necunoscut. Cand ochiul pecepe culori, suprafete structurate, personaje incluse in anumite scenarii, dispare neantul, prapastia de temut pana la esenta fiintei, pana la radacinile noastre stravechi.
Vizualul precede ideii de afirmare a unui transcendent. Se pot observa in manifestarea diferitelor culte religioase diverse variante de organizare a interesului si apetitului vizual: impodobirea corporala este una din cele mai raspandite modalitati.
Semnul, acest embrion al imaginii, departe de a limita gandirea poate sa permita transcenderea ei. Datorita lui gandirea va progresa dincolo de ceea ce este capabila sa se reprezinte si va cntinua totusi sa se miste cu usurinta intr-o lume in care este oarba. (R. Huyghe, Dialog cu vizibilul, ed. Meridiane, 1981:66)
Iata un scurt periplu in lumea lui CELALALT. Asocierile facute de-a lungul prezentarii se inscriu in ceea ce inseamna metoda comparatista de cercetare si au indeplinit functia de deschidere a orizontului spre exercitiul acceptarii. Pe alocuri disjunctiile abrupte intre mentalitati si cutume sperie. Dar poate ca ideea de a nu le recunoaste existenta prin ostracizare sperie mai profund.
Constiinta valorilor, jocul subtil al inducerii acestora, sunt trasaturi de spirit ale omului contemporan. Discretele osmoze, jocul schimbarilor de paradigma, relativismul cultural continua sa modeleze, tainic, neincetat, ca picatura ce strabate muntele, CORPUL si SPIRITUL fiintei umane.

Monday, November 23, 2009

video

IASI Group Exhibitions: CUPOLA / TONITZA Gallery




Salonul National ATITUDINI PLASTICE CONTEMPORANE



A new appearance in painting

By Begona Fernandez Cabaleiro
Universidad Autonoma de Madrid
Department of Art Hisory

Este Doctor în Istoria Artei (cu specializarea în Artă contemporană şi critică de artă), profesoară de Estetică şi Teoria Artei la Universitatea Autonoma din Madrid. Face parte din Asociaţia Criticilor de Artă din Spania. Este membră a Comisiei de studiu a proiecţiei internaţionale a artei spaniole contemporane şi membră a Juriului care desemnează premiile Asociaţiei spaniole de pictori şi sculptori. Este responsabilă pentru Proiectul didactic al Muzeului de artă contemporană din Vigo (MARCO) şi membră a Forumului de experţi în artă contemporană ARCO (Târgul Internaţional de artă contemporană).


It seems not easy to make an assessment of the creation of an artist knowing only three pieces of his work. However, throwing a serene look on these three pieces of art we can see some significant details that characterize Lisandru Neamtu work and which shows the plastic creations of the artist.
The last years of the twentieth century have focused on what we call ,,postmodern attitude’’ , which, among other features, involves also the quantification of an art work; a cultural diversity, the opposite of what comes definite as ,,the avant-garde elitism’’ and an alleged freedom regained in front of the ,, unstable tyranny of the avant-garde’’ .
Languages and concepts are able to recover, so everything is renewed within a century can be combined in different ways; can be re-read and reinterpreted.
Few interact with few and from an entirety may result something that will be used as an utterance to oppose or to combine with other elements of a vernacular plastic speech giving them a new form of expression.
The shape persist or become neo abstract, the creations are ephemeral and temporary or permanent. That is the neo concept or its naturalness. The language has multiplied and diversified without limits or hindrances. Starting with the philosophy we try to ,, read’’ the work of Lisandru Neamtu.
Forms abstraction overlap perfectly with figurative elements, symbols considered as belonging to a historical past (laurel wreath, trophy). History, sunset and sunrise, morning or the creation of an ,, something else’’.
But, in a predominantly abstract language the key is represented by the formal elements with which this language is created.
In this 3 works the artist juggles with elements that are repeated periodically creating forms that seem to become definitive in his own plastic grammar.
Geometric shapes, combined with the key points of the paper, mélange of blue and white with a slight outline of other colors, or, that rectangle that is manifested as the center of vision in all the artist works providing an incentive that magnetize the eye of any admirer. These are the 3 mains features, simple and synthesized exposed, that are defining the work of Lisandru Neamtu.
Blue. It is a meaningful color. There is not an extra blue but a blue tone that varies randomly on the painting. The artist keeps the same tone in all three works but still there is a variation of intensity at a time.
In blue wrote Ruben Dario and the symbolists. Blue was a period of Picasso’s work. About blue and his significance, many artists wrote and over time had its role in all stages of an artistic creation.
It’s probably one of the colors which can wield/perform a visible influence on emotivity, but we talk here of a lyrical sensibility, serene, almost always profound.Franz Marc attributed a feminine value, warm and sensual.
For neo plasticism, blue represents the sky, the line, the horizon. Opposite to yellow, he gives away. I’m concerning on blue as the sky, the universe. Kandinsky associated the color with the music giving it a meaning: ,, Musically represented dark blue corresponds to a cello and darker tone of blue to the wonderful vibrations of the bass; the sound of blue is a deep and solemn form that can be compared with musical instruments.’’
I think all this meanings merge in the blue of Lisandru ‘s works, the same way they are talking one to each other as we noticed at the beginning, present and future forms, prevalent abstractions, artful combined with figurative elements.
His work, make easier the dialogue between ordinary and a new form of artistic expression, much more sensitive today.

Sunday, November 22, 2009




Lisandru Neamtu este, la 38 de ani, un pictor din noua generatie. Anul acesta merge pentru a doua oara la Bienala Internationala de Arta din China, iar in martie la "Dialogul Artelor la Valencia", in Spania, in cadrul unui proiect organizat de Institutul Cultural Roman. Intre timp picteaza la atelier si la Arte plastice, unde este profesor. Mi-a placut ca are blog si ca nu rateaza sa posteze acolo nici o expozitie de grup a studentilor sai.



Lisandru Neamtu e genul artistului implicat, nu al aceluia care se refugiaza in turnul de fildes al atelierului sau in cercul stramt la criticilor la societatea asta contemporana mai putin consumatoare de arta... Probleme lumii "normale", dar si ale celei artistice il fac se reactioneze la fel de creator. Intre o sedinta la UAP (mai placuta sau mai putin placuta), un curs, o expozitie a studentilor sau a sa, Lisandru Neamtu cauta sa inoveze, sa duca pictura si pe alte suporturi, iar criticul pe care se bazeaza cel mai mult in acest demers este fiul sau Malin, de 10 ani, care deja petrece destul de mult timp la atelier, iar cand ii place ceva spune pur si simplu "interesant".

Lisandru Neamtu face pictura 3D, ceea ce am vazut la putini artisti contemporani din Romania. De la pictarea rotilor (in prealabil acoperite) unei biciclete care a fost apoi panotata in expozitia sa, pana la panze rasucite in forme interesante si pictate pe toate partile si cutele. Pentru expozitia de la Valencia noul suport il reprezinta butucii numai buni de soba sau semineu, acum transformati in obiecte de arta contemporana pictate in alb si albastru.



Inspiratia in cazul butucilor pictati a venit dintr-o excursie in Santorini. De acolo i-au ramas intiparite artistului albul caselor traditionale grecesti (in acelasi timp resedinte moderne de vacanta) si albastrul intens al cerului si marii. Culorile acestea i s-au parut a fi expresia unei simplitati si puritati arhaice reinterpretate acum din perspectiva unui prezent postmodern. Pentru ca pe suprafata bruta, alb-albastra a butucilor au aparut puncte, cuburi mici, linii clare si fluide. Toate acestea vorbesc despre asumarea si reprezentarea vremurilor contemporane, in care artistul nu poate face abstractie de cladirile moderne cubice, minimalismul inca in trend, elemente ale programelor de grafica in care lucreaza si impreuna cu studentii sai.



Detaliile marcante ale realitatii arhitecturale, celei high-tech sau celei a pixelilor se regasesc reprezentate pictural pe aceasta suprafata arhaica (lemnul neprelucrat), Lisandru Neamtu chiar vorbindu-mi despre emotia descoperirii unei relatii intre arhaic/organic si hipermodern/high-tech in multe creatii de arhitectura sau arta contemporana. Aceleasi elemente se regasesc si in tablourile lui abstracte, reprezentate de culori clare (alb, albastru, rosu) si forme dispuse cu precizie si armonie. Am vorbit despre impactul vizual pe care o lucrare trebuie sa-l aiba pentru a captiva ochiul asaltat de imagini la tot pasul, dar si de latura decorativa a lucrarii de arta care o poate apropia unui posibil consumator.



Intalnirea cu Lisandru Neamtu a fost ca o gura de aer proaspat, pentru ca de cele mai multe ori esti usor coplesit de problemele nerezolvate ale spatiilor pentru artisti, de eterna nepromovare a tinerilor, de discursuri care accentueaza nevoia de inovatie in arta de pe la noi. M-am simtit cam aiurea ca nu auzisem de el atunci cand isi agata bicicleta cu roti pictate in expozitie, dar ma bucur sincer ca am vazut panzele transformate in obiecte picturale, butucii pictati si tablourile lui abstracte. Plus ca am tras cu ochiul si la lucrarea cu care a fost selectat pentru Bienala din China de anul acesta.



Din pacate, nu o sa pot merge la Valencia sa vad butucii cu picturile sale abstracte pe fundal, dar sper ca expozitia, care dureaza in Spania pana la 30 aprilie, sa fie reluata si in Bucuresti, pentru ca-ti poti imagina multe povesti doar privind fiecare latura a lemnului pictat si interpretand mereu altfel formele lui neregulate.

Fotografiile fac parte din arhiva artistului. Multumiri!

Thursday, November 12, 2009

works 3D


video




excerpts from article wrote by
Begoña Fernandez Cabaleiro
Professor at Universidad Autonoma Madrid, Spain/Art Historian


In this Key we can read the paintings of Lisandru Neamtu. The abstraction of the forms is combined perfectly with the figurative elements, occasionally symbols of an historic past.
History and past/beginning, morning and renewal.
But in an predominant abstract language you can visualize the formal elements which are building up this language.
Lisandru Neamtu plays with repeating elements and creates definitive forms of his artistic grammar.
The geometric forms constructed with points, blue, white and other tones of color are continuing the quadrangular which is manifesting as center in all the paintings focusing the eye of the spectator.


Los últimos años del siglo XX se acentúa la que ha venido en llamarse “actitud posmoderna” que, entre otros muchos rasgos supone la cuantificación de la obra de arte; una diversificación cultural que se opone a lo que ya se definía como “elitismo vanguardista” y una pretendida recuperación de la libertad frente a la “tiranía irrazonable” de la vanguardia.
Los leguajes y conceptos se re-hacen y se re-nuevan y, todo lo renovado a lo largo del siglo se combina de maneras diversas, se re-lee, se re-interpreta. Nada es reacción contra nada y de todo puede tomarse algo, para usarlo como medio de expresión, para reaccionar en contra o para combinarlo con los elementos de cualquier otro lenguaje plástico y crear así una nueva forma de expresión. La figura permanece o se neo-abstrae. Las creaciones son duraderas o efímeras y perecederas. Habla el neo-concepto o la propia naturaleza… El lenguaje se ha multiplicado y diversificado sin límites ni barreras.
En esta línea podríamos tratar de “leer” la obra de Neamtu. La abstracción de las formas se conjuga perfectamente con elementos figurativos, símbolos a la vez de un pasado histórico (corona de laurel, trofeo). La historia, el pasado y el amanecer, la mañana, el comienzo o nacer de algo.
Pero, en un lenguaje predominantemente abstracto, es clave atender a los elementos formales con los que este lenguaje está construido. Y, en estas tres obras, Neamtu juega con elementos que se repiten y que crean formas que parecen definitivas en su gramática artística.
Las formas geométricas construidas con puntos, el juego de azules y blancos con tenues esbozos de otros tonos o esa forma cuadrangular que se manifiesta como centro en todas las obras dando una clave que centra la mirada del que contempla la pieza.
Dicho de manera simple y sintetizada, estos son los tres grandes rasgos que pueden definir esta obra. Pero son muchos los matices que se ocultan y manifiestan a la vez, tras estas generalidades.
El azul. Es un color cargado de significación. No es un azul más ni un tono que varíe arbitrariamente. Se mantiene la tonalidad en las tres piezas variando su intensidad en algún momento. En azul escribió Rubén Darío y los simbolistas. Azul fue una etapa de Picasso. Sobre el azul y su significado escribieron muchos artistas e históricamente, ha tenido su papel asignado en todas las etapas de la creación artística. Es probablemente uno de los colores que puede ejercer más influencia sobre la emotividad, pero sobre una emotividad lírica, serena casi siempre. Profunda. Franz Marc atribuía al azul un valor simbólico de lo masculino, austero y universal frente al amarillo, femenino, alegre y sensual. Para el neoplasticismo, el azul es el firmamento, es línea, es horizontalidad. Se opone al amarillo. Retrocede. Miró expresa con azul el cielo, el universo. Kandinsky asoció el color a significados musicales afines: “Representado musicalmente, el azul oscuro correspondería a un violonchelo y el más oscuro a los maravillosos tonos del contrabajo; el sonido del azul en una forma profunda y solemne se puede comparar al del órgano”[1].
Creo que todos estos significados se aúnan en el azul de estas obras de Lisandro Neamtu del mismo modo que dialogan entre sí, como apuntábamos al principio, formas de ahora y de siempre, abstracción predominante hábilmente combinada con elementos figurativos. Su obra apunta hacia un hábil diálogo entre lo de siempre y una manera nueva y sensible de decirlo hoy.
[1] KANDINSKY, V. De lo espiritual en el arte, Barcelona, Labor S.A. 1982. P. 83

































Thursday, May 21, 2009

OPENING of the EXHIBITION






COSTIN NEAMTU


Geometrii afective


Costin Neamţu organizează imaginea realului, crează accente ce pun în valoare un potenţial expresiv ce rămâne ascuns privirii obişnuite. Necesitatea unui sistem de semne amplasate în mediul ambiant, prin care forma şi culoarea să definească perspectiva vizuală asupra unui spaţiu, să creeze repere este una dintre direcţiile importante ale căutărilor sale. Intensitatea cu care el trăieşte acest proiect personal este cuceritoare. Permanent el construieşte, imaginează raporturi de forme, de structuri cromatice, foloseşte diverse tipuri de materialităţi, visează la mari proiecte de artă monumentală. Explicaţia acestui exerciţiu pasionant o descoperim în agresivitatea cu care suntem înconjuraţi de urât, de kitsch, de un spaţiu lipsit de armonie. Gestul lui Costin Neamţu are ceva „don quijotesc”, este romantic şi salvator, poartă în el toată încărcătura celui pentru care imaginea este cea care vorbeşte despre ceea ce suntem şi cum trăim. El visează lucrări ambientale construite din forme colorate, vrea să demonstreze că există soluţii infinite, la îndemână, pentru ca viziunea plastică să-şi intre în drepturi, să-şi valorifice potenţialul imaginativ la nivelul străzii, al societăţii, al obiectului concret.
Dacă privim mai atent la această lume a „geometriilor afective”, guvernate de criterii raţionale şi în care raporturile armonice par a fi eliberate de impactul emoţional, ne înşelăm. Costin Neamţu, la fel ca altădată în pastelurile sale, construieşte cu aceeaşi intensitate o realitate imaginară, născută în punctul de întâlnire al experienţei directe cu o sinteză făcută la nivelul mentalului, dar aflată sub puterea emoţională a gestului. Indiferent că aceste „exerciţii” îşi găsesc rezolvarea în bi sau tridimensional, acest joc imaginativ este efectul unor tensiuni interioare, al unor probleme plastice atent analizate în propriul laborator. El ne surprinde prin coerenţa, prin rigoarea cu care reuşeşte să-şi susţină demersul, să facă, ca mesajul său să fie convingător.
Capacitatea sa de a se juca cu formele, cu compoziţiile matematic elaborate, dar fără a fi rigide, nu mai surprinde pe cei care îi urmăresc creaţia. Experienţa sa artistică scoate la iveală această disponibilitate către ludic, către un continuu exerciţiu, către tehnici şi materialităţi noi, ce au adus o mare deschidere în creaţia ultmilor ani. El se foloseşte de toate acestea cu un singur scop, acela, de a ne face să vedem, să învăţăm a privi, să ne bucurăm de o realitate pe care prea puţin suntem dispuşi să o cunoaştem. Legile văzului rămân ascunse celor mai mulţi dintre noi. Costin Neamţu vine cu soluţii multiple, cu un repertoriu de forme, un adevărat manifest pentru ceea ce ar trebui să însemne un mediu vizual creat şi controlat de ochiul plasticianului. El ne pune în faţa infinitelor chipuri, a relaţiilor de o bogăţie fără de margini ce pot fi construite prin dialogul dintre formă şi cromatică. Tot ceea ce vedem s-a născut din relaţia directă cu lumea obiectuală, cu realitatea. Costin Neamţu nu porneşte din afara obiectului, ci din interiorul lui. Principiul ce guvernează creaţia sa are la bază puterea expresivă a lumii vizuale. Elaborările sale sunt o permanentă căutare, în dorinţa de a atinge armonia, expresia benefică a fiecărui lucru.

Maria-Magdalena Crişan
















Tuesday, May 12, 2009