Tuesday, May 01, 2012

Nu pare deloc ușor să faci o evaluare asupra creației unui artist cunoscând numai trei dintre operele sale. Totuși, privind senin asupra acestor trei lucrări de artă se pot vedea imediat câteva detalii semnificative ce îi caracterizează opera lui Lisandru Neamțu. Ultimii ani ai secolului XX s-au concentrat pe ceea ce putem numi ʻʻatitudine postmodernăʼʼ care, printre alte calități implică și problema cuantificării unei opere de artă. Diversitatea culturală este opusul a ceea ce se definește ca fiind ʻʻelitismul de avangardăʼʼ și pretinsa libertate recâștigată în fața ʻʻtiraniei instabile a avangardeiʼʼ. Limbajele și conceptele sunt capabile să acopere tot ceea ce apare înnoit pe parcursul unui secol și poate fi combinat, recitit și reinterpretat în diferite moduri. Interacționând unele cu altele într-un ansamblu, poate rezulta o rostire opusă sau combinată cu elemente de plastică vernaculară care conferă o nouă formă de expresie.

Forma persistă sau devine neo-abstractă creațiile sunt efemere sau temporare/permanente. Acesta este conceptul neo. Limbajul s-a multiplicat și s-a diversificat fără limite sau obstacole.

Filosofând începem să citim opera lui Lisandru Neamțu. Abstracțiile formelor se suprapun perfect pe elementele figurative, simboluri considerate ca aparținând unui trecut istoric (Laurii, Trofeul, Cununa). Istoria apune și răsare dimineața sau prin crearea a altceva.

Într-un limbaj predominant abstract, cheia este reprezentată de elementele formale, cu care limbajul este construit. În aceste lucrări, artistul jonglează cu elemente ce se repetă periodic construind forme ce par a deveni definitive în gramatica sa plastică. Formele geometrice sunt compuse în puncte cheie ale suportului, sunt amestecate cu albastru și alb și cu mici adaosuri din celelalte culori. Acel dreptunghi se manifestă ca un centru vizual, în toate lucrările artistului, care stimulează și magnetizează ochiul privitorului. Acestea sunt cele trei puncte esențiale ce descriu opera lui Lisandru Neamțu.

Albastru. Este o culoare cu multe semnificații. Nu este vorba despre un albastru anume ci de albastrul ce variază aleatoriu în lucrări. Artistul păstrează același ton în cele trei lucrări dar în același timp există o semnificativă variație de intensitate. Cu albastru au lucrat Ruben Dario și simboliștii. Albastră a fost una dintre perioadele lui Picasso. Despre albastru și semnificația sa au scris foarte mulți artiști și de-a lungul timpului albastrul și-a avut locul său în etapele creației artistice. Este probabil una dintre culorile care poate exercita o influență vizibilă asupra emotivității, dar în acest caz avem de-a face cu o sensibilitate lirică, senină, aproape întotdeauna profundă. Franz Marc i-a atribuit o valoare feminină caldă și senzuală. Pentru neo plasticism albastrul reprezintă cerul, linia de orizont. Opunându-se galbenului acesta merge spre infinit. Consider albastrul ca fiind cer, univers. Kandinsky a asociat culoarea cu muzica dându-i următorul înțeles: ʻʻreprezentarea muzicală a albastrului închis corespunde unui violoncel și tonurile mai închise de albastru minunatelor vibrații ale basului; sunetul albastrului este o formă profundă și solemnă care poate fi comparată cu instrumentele muzicaleʼʼ.

Cred că toate aceste înțelesuri se potrivesc cu lucrările lui Lisandru, în același mod în care ele își vorbesc unele altora altfel decât am observat la început. Forme prezente și viitoare prevalent abstracții combinate cu artă între elemente figurative.

Opera sa face mai ușor dialogul dintre formele obișnuite și cele noi, moderne ale expresiei artistice, cu mult mai importante și sensibile astăzi.

Begoña Fernandez Cabaleiro

Universitatea autonomă din Madrid

Critic de artă, artă contemporană 2008




...................................................................................................................................................


În Lisandru Neamţu există două lumi. Una a unui decorativism moştenit din familie (este fiul Celei şi a lui Costin Neamţu) şi una a tendinţei către obiectul simplificat stilistic, dar în care mai persistă gestul calofil. Aşadar, cele două lumi se intersectează, deşi uneori intră într-un subtil contrast : obiectul care vrea să respire, să intre într-un alt joc conceptual şi formal şi viziunea insistent cromatică în care îşi fac loc repere figurative, compoziţii de manieră pur decorativă.

Căutările artistului sunt mereu însoţite de semn ca manieră de comunicare plastică sintetizatoare şi totodată ca marcă a unei sensibilităţi care îi dinamizează discursul, reuşind să depăşească limitele acelui – să-i spunem – soft concept.

Dialogul cu obiectul îi trădează formaţia de pictor cu apetenţă pentru culorile reci, mai ales pentru albastru. Trecerea de la bi la tri dimensional îi permite artistului o degajare a stilului, o tratare liberă a subiectului, o binevenită simplificare. Cât se pot face cu o bucată de hârtie bine aleasă şi cu un creion !

Olivia Nițiș

Din articolul Oliviei Niţiş revista “Altitudini” nr.4, iunie 2006


………………………………………………………………………………..


Lisandru Neamțu este monumentalist prin formație și poet prin expresie. El face parte dintre aceia care au crescut în frumusețea spiritului și care se recomandă prin raționalitate și sensibilitate în responsabilitatea pe care oricare artist autentic o are asupra propriilor obligații.

Dorana Coșoveanu – critic de artă

………………………………………………………………………………………

Discurs despre imaterial

Un fluture zboară, sau poate o frunză purtată in zig-zag de o pală de vant, de o adiere de vant, de o adiere de suflet, de undele muzicii. Lisandru Neamtu se ambiționează să cânte pe strune cosmice şi a reuşit să închege o expoziție (galeria « Orizont », noiembrie 2oo4) ce cultivă metafora zborului, a timpului în obiecte plastice construite cu simț al culorii şi meditație filosofică. Culorile sunt vehicolul emoției, tensiunii, dinamismului. Albastrul e puritate, transparență, atrage spre infinit. Aurul reprezintă cunoaşterea, pe el se articulează semnul care devine scriere, de descifrat ca într-un vechi manuscris. Înfruntarea între albastru şi galben parafrazează plastic opoziția între zi şi noapte. Tensiunea dintre culorile diferite ca temperatură, reci şi calde, precum cea creată între suprafețele plane și volumetrice, induce mişcarea. Dinamismul este accentuat de tensiunea între geometric şi fluid, rațional şi irațional, hermes (zbor) şi toth (semn), între falicul coloanelor şi acvaticul feminin, între static şi dinamic, cu tentația permanentă de echilibru al elementelor. Informalul este susținut de un mediu semi-geometric. Albastrul și auriul simbolizează rivalitatea dintre imanent şi transcendent. Există o mistică în verticalitatea colanelor ca nişte şuvoaie de gând. O forfotă kandinskiană de linii, dungi, puncte. Figurativ la limita abstrarcțiunii. Joc imaterial. Între obiectele plastice există legături armonice. Pânza se metamorfozează în coloană, devine Omphalos/axis mundi/phalos, un concentrat de expresie plastică tridimensională. Emană fragilitate şi forţă. Legătura între cer şi pământ, coloana are semnificația îngerului. Este o aspiraţie către spirit. Sugerează întâlnirea între etern şi efemer în actul creației artistice. Poate fi piatra filosofală născută în aerul care circulă liber prin expoziţie, transformându-se câteodată în semn. Coloanele sunt recipiente ce conţin tainele lumii. Semnul este libertate gestuală şi muzicală. Lisandru deconstruieşte prin lumină, folosindu-se de elemente primordiale : pamânt, aer, foc, apă, ordine şi haos. Albastrul lui Klein, semnele lui Twombly – departe de a fi epigonul unor concepte şi reprezentări plastice, Lisandru are personalitate artistică bine conturată şi lucrările sale se constituie în haiku-uri cu forţă de impact.

Expoziţia are coeziunea unui poem cu idei profunde şi etern umane: cosmos, timp/spatiu-umanitate/divinitate. Supradimensionarea fluturelui ca bicicletă, aşezat lângă desenul ce reprezintă planiglobul, exacerbează dimensiunea unei priviri cosmice. Fluturele sugerează ideea de metamorfoză, transformarea continuă a timpului, devenirea şi totodată vremelnicia, dar şi înălţarea prin artă către transcendenţă. El este frunza ce se poate întoarce pe ram, relativizând durata şi trecerea. Este aripa de înger care nelinişteşte.

Discursul despre timp şi fragilitatea sa imaterială, înşelătoare, ca o muzică ce te atrage în mrejele ei, este firul ce conduce prin labirintul semnelor.

Alina Cambir

(apărut in 7 ianuarie 2005 Ziarul Financiar)


…………………………………………………………………………………

Expresivitatea obiectului în singularitatea sa plastică se evidențiază în opera lui Lisandru Neamțu ca o preocupare permanentă. Totul creează impresia unui univers în care distanțarea de obiect și renașterea sa afectivă coexistă, precum realitatea coexistă cu impulsurile vitale, sau precum prezentul este supus transfigurărilor reverberațiilor memoriei.

Mariana Cocoș - critic de artă, muzeograf


..........................................................................................................................................................